În 39 de locaţii din mai multe judeţe, printre care şi Suceava, s-au efectuat marţi percheziţii în cadrul unui dosar în care administratorii a peste 90 de firme sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani. Lucrători din cadrul BCCO Suceava, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul BCCO Galaţi, Iaşi, Piteşti, Bacău, Braşov, Bucureşti şi SCCO Vaslui, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Sibiu, sprijiniţi de 49 lucrători din cadrul Jandarmeriei Române şi 10 lucrători din cadrul IGPR - structurile de acţiuni speciale, au efectuat 39 percheziţii domiciliare, în vederea identificării şi ridicării de documente contabile utile, obiecte şi înscrisuri, dar şi de bunuri sau valori în vederea recuperării prejudiciului cauzat, de peste 3.361.000 lei.
Procurorii din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava şi poliţiştii Serviciului de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor din cadrul BCCO Suceava au efectuat cercetări cu privire la activitatea infracţională a mai multor administratori de societăţi comerciale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de: constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani.
În perioada 2010-2015, cei în cauză s-au constituit într-un grup infracţional organizat, specializat în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani, la care au aderat administratorii a peste 90 societăţi comerciale, având drept scop sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului consolidat al statului, acţionând prin emiterea de facturi fiscale fictive către aceste societăţi, atât din judeţul Suceava, cât şi din ţară.
Din rapoartele preliminarii de constatare întocmite de inspectorii antifraudă din cadrul DIICOT Suceava a rezultat faptul că în cauză sunt implicate societăţi comerciale de tip "bidon", colectoare de obligaţii fiscale, neachitate la bugetul consolidat de stat, care prin comportamentul de tip ”fantomă” au generat un prejudiciu preliminar de peste 3.361.000 lei.