Luni, la ora 10.00, în timp ce se afla pe strada Fabricii din orașul Milișăuți și încărca împreună cu o altă persoană mai multe bunuri achiziționate din piață într-un atelaj hipo oprit pe partea dreaptă a drumului, o femeie de 60 de ani, din comuna Grănicești, a fost acroșată și accidentată de un autoturism al cărui conducătorul auto nu a păstrat o distanță laterală suficientă și care, după impact, a părăsit locul accidentului.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma activităților operative derulate de polițiști, conducătorul autoturismului implicat în accident a fost identificat ca fiind un bărbat de 84 de ani, din comuna Grănicești.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție”, se precizează în comunicatul poliţiei.