La Biroul francez de la Casa Prieteniei va fi proiectat miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 17:00, filmul „OSS 117: Le Caire, nid d'espions”, în cadrul proiectului după-amiezi francofone la Suceava. „OSS 117: Le Caire, nid d'espions” este un film francez regizat de Michel Hazanavicius, lansat în anul 2006, a cărui acțiune debutează în Egipt, anul 1955, când oraşul Cairo devine un adevărat cuib de spioni. Toți se suspectează și se tem unii de alții, toți complotează împotriva tuturor: englezi, francezi, sovietici, familia regelui căzut în dizgrație care dorește să-și recapete tronul, Acvilele lui Keops, secta religioasă care vrea să vină la putere. Președintele Republicii Franceze trimite la fața locului arma secretă a serviciilor sale de spionaj, adică pe Hubert Bonisseur de La Bath (Jean Dujardin), supranumit OSS 117, pentru a face ordine în acest „talmeș-balmeș” care stă să degenereze într-un haos total.Și de această dată, publicul prezent la proiecția filmului va avea posibilitatea de a intra în dialog cu noul lector de franceză din cadrul Universității „Ștefan cel Mare”, Benoît Gustot. Programul săptămânal și toate evenimentele organizate de Biroul Francez vor fi anunțate pe pagina de facebook: www.facebook.com/Biroul-Francez-Casa-Prieteniei.