Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria și Consiliul Local Râșca organizează duminică, 23 octombrie a.c., începând cu ora 13.00, la Căminul Cultural Râșca, Festivalul Slătiorii - Ediția a III-a.
La acest festival al cântecelor de cătănie participă Grupul folcloric „Busuiocul” - al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, Grupul folcloric „Străjerii” Dolheștii Mici, Grupul vocal bărbătesc „Flori de măr” Râșca, Grupul vocal „Balada” Fălticeni, Grupul vocal bărbătesc „Bogdana” Bogdănești, Grupul folcloric „Obcina Stânișoarei” Mălini, Grupul folcloric „Cetina” Boroaia și Fanfara „Trandafirul” Calafindești.