Cadrele didactice care au promovat proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcţiei de director şi director adjunct susţin, începând de marţi, proba interviului şi cea de evaluare a CV-ului. În cursa pentru posturile de conducere din şcoli au rămas 239 de candidaţi, din numărul total de înscrişi, 280, 32 nereuşind să treacă de prima probă, iar 9 absentând.
Pentru interviu şi proba de evaluare a CV-ului, Inspectoratul Şcolar Suceava a organizat patru centre de testare: Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, Colegiul Tehnic „Al. I. Cuza” Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava.
Analiza Curriculumului Vitae este realizată de comisia de concurs, în plenul ei, în prezența candidatului, pe baza documentelor din dosarul de înscriere care dovedesc cele afirmate în curriculum vitae. La fel ca în cazul probei scrise, proba de analiză a CV-ului nu poate fi contestată.
Interviul va fi susţinut tot în fața comisiei de concurs, în cadrul probei apreciindu-se scrisoarea de intenție, calitatea și susținerea de către candidați a ofertei manageriale și a unui plan operațional pentru un an, cu o durată de maximum 30 de minute.
În judeţul Suceava, ultimele două probe de concurs vor fi susţinute în perioada 18 - 26 octombrie.
Pentru fiecare probă de concurs punctajul maxim este de 50 de puncte, iar punctajul minim de promovare a probei este de 35 de puncte. Sunt declaraţi „admişi” candidaţii care au realizat cel puţin 35 de puncte pentru fiecare probă şi, din cumularea punctajelor celor trei probe de concurs, un punctaj total de cel puţin 105 puncte. Este declarat „promovat” la concurs candidatul „admis” care a obţinut cel mai mare punctaj total.
Afişarea rezultatelor concursului este programată în data de 18 noiembrie, fiind urmată de o perioadă de depunere a contestaţiilor: 21-23 noiembrie. Soluţionarea contestaţiilor şi afişarea rezultatelor finale sunt prevăzute pentru intervalul 24 noiembrie - 9 decembrie 2016.
Mandatele directorilor promovaţi au o durată de patru ani.