Recomandări pentru siguranţa circulaţiei rutiere în condiţii de ninsoare, ploaie şi polei
Joi, 13 Octombrie 2016 (11:08:26)Având în vedere previziunile meteo pentru perioada următoare, poliţiştii suceveni atrag atenţia participanţilor la trafic cu privire la circulaţia în siguranţă pe drumurile publice în condiţii de ploaie, ninsoare şi carosabil umed. De asemenea, în zonele de munte ale judeţului există posibilitatea apariţiei poleiului, fenomen asociat cu ploaia. În acest sens poliţiştii recomandă conducătorilor auto să nu pornească la drum dacă nu şi-au echipat corespunzător autovehiculele cu anvelope specifice sezonului rece.Peste 20 de poliţişti au acţionat pentru siguranţa traficului rutier în cursul nopţii de miercuri spre joi pe segmentele de drum pe care s-au înregistrat precipitaţii sub formă de ninsoare – DN 17 (zona Mestecăniş şi segmentul de drum Vatra Dornei – Tihuţa) şi DN 17A (Vatra Molodoviţei – Palma – Suceviţa). De asemenea, în aceste zone au acţionat şi utilaje speciale din cadrul Companiei Naţionale de Drumuri şi Poduri cu materiale antiderapante. În urma acţiunilor desfăşurate nu s-au înregistrat probleme în trafic, circulaţia desfăşurându-se în condiţii normale având în vedere starea meteo. Poliţiştii reamintesc câteva sfaturi şi recomandări pentru un trafic rutier în siguranţă:Nu porniţi la drum fără a verifica starea traseului pe care urmează să îl parcurgeţi, echipaţi-vă autovehiculul pentru circulaţia în condiţii de iarnă şi respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi îndrumările poliţiştilor rutieri.Adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic. Astfel, chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare în astfel de condiţii este mult mai mare.În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanţă de siguranţă faţă de vehiculele dinainte şi să nu acţioneze brusc mecanismele de direcţie şi frânare şi să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.Atenţie sporită la efectuarea depăşirilor, nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!-Circulaţi cu viteză moderată! Viteza excesivă sau neadaptată la particularităţile de drum şi de trafic generează accidente grave de circulaţie; -Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice! Alcoolul diminuează considerabil reflexele;-Folosiţi centura de siguranţă! Acest accesoriu vă poate salva viaţa;-Folosiţi corect luminile pentru a vă face vizibili în trafic;-Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală. Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea. Pe vreme de ploaie, acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz! Câteva momente fără vizibilitate pot fi fatale.
Vizualizări articol: 1977 | | Notează articolul: | Nota curentă: 5.0 din 1 vot Recomandări pentru siguranţa circulaţiei rutiere în condiţii de ninsoare, ploaie şi polei5.051
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.