La Muzeul de Istorie Suceava s-a deschis vineri expoziția de pictură, grafică, sculptură și tapiserie cu genericul „Semn și Mesaj”, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici din România, Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Asociația „Artă și Umanitate” Suceava.
Expoziția, care etalează lucrări realizate de artiștii plastici Marilena Murariu, Constantin Catargiu, Ilie Bostan, Virgiliu Parghel și Lucia Pușcașu (absolvenți ai Liceului de Arte Plastice „Octav Băncilă” din Iași, promoția 1973), care expun alături de profesorul lor, maestrul Liviu Suhar, este, așa cum a spus acesta la vernisaj, „o expoziție de o calitate artistică deosebită, care se remarcă prin profesionalism, mult talent și multă emoție”.
„Am făcut această expoziție - a subliniat Lucia Pușcașu - ca să-l aducem alături de noi pe profesorul nostru”.
„Suntem o familie și-acum”, a accentuat sculptorul Ilie Bostan.
„Mă simt onorat și extrem de bine alături de acești copii - a spus maestrul Liviu Suhar despre foștii săi elevi, dintre care unii au ieșit deja la pensie), iar ceea ce se întâmplă astăzi aici este o confirmare că ceea ce am făcut până acum am făcut bine! Le sunt recunoscător că m-au invitat!”
Expoziția, care prezintă publicului lucrări din perioade de creație diferite - „Ceramică neagră”, „Neamuri în ospeție”, „Două fete”, „Concert” (Liviu Suhar), „Eternul feminin”, „Spre ziuă”, „Noapte de malahit”, „Taine în adânc” (Marilena Murariu), „Ferestre” / „Vibrații”, „Asimetrie”, „Instrument”, „Însemn” (Constantin Catargiu), „Bobiță”, „Roșcata grasă”, „Marmotă”, „Zbor” (Ilie Bostan), „Soare la malul mării”, „Autoportret cu căciulă neagră”, „Poame de toamnă”, „Cană albastră cu flori galbene” (Virgiliu Parghel), „Primăvară IV”, „Vară”, „Treptele templului”, „Copacul vieții” (Lucia Pușcașu) - poate fi vizionată în sălile dedicate expozițiilor temporare de la parterul muzeului.