Zeci de factori poștali din municipiul Suceava au protestat în această dimineață în fața Oficiului Poștal de Distribuire, nemulțumiți de condițiile de muncă, salariile mici, de lipsa echipamentelor necesare practicării meseriei lor, precum și de nerespectarea promisiunilor care le-au tot fost făcute.
„Nu cerem mila nimănui, cerem doar salarii decente pentru munca noastră!”, „Salvați Poșta Română!”, „Vrem să muncim, nu să murim!” și „Cerem convocarea de urgență a Consiliului de Administrație CN Poșta Română!” sunt câteva din mesajele de protest ale poștașilor suceveni.
„În urma protestului spontan de săptămâna trecută a fost convocat Consiliul de Administrație, așa cum ni s-a promis, doar că nu s-a respectat protocolul prevăzut în contractul colectiv de muncă, prin care conducerea SLPR trebuia să fie invitată ca observator la ședința CA. Cu toate acestea conducerea sindicatului a aflat de ședință și a intrat în sală, neinvitată”, a spus Carmen Baciu, preşedintele executiv al Sindicatului Lucrătorilor din Poşta Română.
Nu doar că nu s-a găsit o rezolvare la problemele semnalate de poștașii din toată țara, ci se discută de un noi val de disponibilizări, una din variante vizând 400 de persoane și alta 700 de salariați ai Poștei Române.