În urma controlului făcut de o echipă trimisă de Ministerul Sănătății la Spitalul de Urgenţă Suceava, două asistente şi o infirmieră au fost amendate, pe motiv că „au greşit la procedura de spălare a mâinilor”. Doctorul Doina Ganea-Motan, directorul medical al Spitalului”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, a declarat miercuri, 5 octombrie, într-o conferinţă de presă, că în urma controlului „nu s-a făcut nici o recoltare, nu s-a depistat nimic”.
„S-a desfăşurat o inspecţie la nivelul spitalului, pe probleme de curăţenie şi de dezinfecţie, care a început cu nivelul nouă al spitalului şi s-a încheiat cu spitalul vechi şi spitalul de psihiatrie. Această echipă nominalizată de Ministerul Sănătăţii a fost impresionată de modul în care arată spitalul judeţean şi au confirmat că puţine spitale în ţară ar fi cu asemenea infrastructură şi dotare. Din acest punct de vedere, nu s-a reproşat nimic spitalului. Oricât de mult investeşti pe partea materială şi aduci la toate cerinţele întreaga activitate a spitalului în partea de dotare, cu resursa umană nu poţi să procedezi în acelaşi ritm. Din păcate”, a declarat directorul medical al spitalului.
Doctorul Ganea-Motan a mai spus că medicul şef de secţie trebuie să fie foarte implicat în aceste probleme de igienă, de curăţenie, iar asistenta-şefă, de asemenea.
Purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, dr. Mihai Ardeleanu, a adăugat că „în secţiile cu risc, neonatologie şi obstretică-ginecologie, se vor monta filtre speciale de apă sterilă, pentru zonele de înfăşare, de preparare a hranei. Vor avea apă sterilă inclusiv la prepararea alimentelor şi la îmbăiatul copilaşilor. Filtrele vor fi montate pentru a se preveni orice situaţii neplăcute. Acestea vor îmbunătăţi starea de sănătate. Lunar se va face spălarea instalaţiei de apă, a întregii instalaţii de apă a spitalului, pentru a nu persista microbi la coturi, la robineţi”.