Salonul de vară al artiştilor plastici amatori din judeţul Suceava, manifestare organizată sub egida Consiliului Județean Suceava de Centrul Cultural „Bucovina” - Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale,
va fi vernisat vineri, 30 septembrie a.c., la ora 13.00, la Galeria de artă din Rădăuți.
Salonul de vară, care a fost prezentat în luna iunie la Suceava (la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene) și în lunile iulie - august la Vatra Dornei (la Casa de Cultură „Platon Pardău” - unde artiștilor expozanți li s-au alăturat și câțiva pictori din Țara Dornelor) etalează pe simeze rădăuțene cca. 85 de lucrări de pictură și grafică, realizate de 37 de artiști plastici amatori.