Poliţia Română şi Lidl lansează, la nivel național, a patra ediție acampaniei de educație şi prevenție rutieră „Verde la educație pentru circulație”.
Pe data de24 septembrie, începând cu ora 11.00, copiii cu vârsteîntre 4 şi 10 ani sunt invitați să participe lao lecție interactivă de circulație rutieră, susținută de reprezentanții Poliției Române.
Evenimentul va avea loc simultan, în sectoarele special amenajate,în parcările magazinelor Lidl din întreaga ţară.
„Vă așteptăm în parcările celor trei magazine Lidl din municipiul Suceava, dar şi în cele din municipiile Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, în data de 24 septembrie 2016, începând cuora 11.00, pentru a învăța, alături de copii, cum să fim pietoni exemplari, la cursul de educație rutieră, susținut de reprezentanții Poliției Rutiere”, se precizează în comunicatul IPJ Suceava.