Două autoturisme și o autoutilitară au fost implicate într-o coliziune în lanț, luni, pe artera principală a municipiului Suceava, Calea Unirii, imediat după pasarela de peste calea ferată, spre cartierul Burdujeni. Cele două autoturisme circulau dinspre Burdujeni, pe cele două benzi de mers, iar la un moment dat au intrat în coliziune. Unul dintre autoturisme a pătruns pe sens opus, unde a lovit destul de violent un microbuz Mercedes. Microbuzul a fost proiectat pe trotuar, unde s-a oprit în zid.
În urma accidentului nu au rezultat răniți.
Unul dintre șoferi acuza dureri la un picior, dar nu a necesitat transportul la spital.
În urma tamponării, traficul de pe Calea Unirii a fost îngreunat. Polițiștii rutieri au dirijat circulația o perioadă, după care au plecat, traficul rămânând în continuare anevoios.