Înscrieri la cursurile pentru pregătirea personalului didactic, la USV
Vineri, 9 Septembrie 2016 (11:02:58)de Adelina TALPALARIU
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)Departamentul de Specialitate cu Profil Psihopedagogic din cadrul Facultății de Științe ale Educației, de la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” Suceava (USV), anunță continuarea înscrierilor la Programul de Formare Psihopedagogică pentru perioada 12-16 septembrie 2016 şi 26 septembrie-28 octombrie 2016, cu excepția zilelor de sâmbătă şi duminică (Nivel I şi Nivel II, forma de învățământ zi şi forma de învățământ postuniversitar), program ce pregăteşte candidații şi le oferă posibilitatea de a obține certificarea pentru profesia didactică. Înscrierile se fac la Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, Corp A, Etaj I, Sala A121, între orele 08:00 – 16:00. Beneficiază de gratuitate studenții admişi la programe universitare cu finanțare de la bugetul de stat. Informații suplimentare şi detalii privind procedura de înscriere şi înmatriculare pot fi accesate la adresa www.dppd.usv.ro şi la numărul de telefon 0230 216147 (int.144). „Înscrierea la Programul de Formare Psihopedagogică este o opțiune deschisă pe viață, pentru că asigură obținerea unei certificări cu valabilitate permanentă. Obținerea certificatului propune absolvenților o şansă în plus de angajare pe piața forței de muncă, oferindu-le posibilitatea de a profesa în învățământul preuniversitar şi universitar. Pe lângă posibilitatea de angajare imediată după terminarea facultății, Programul de Formare Psihopedagogică susține dezvoltarea personală a cursanților pe dimensiunea cognitivă, emoțională şi socială, fiind o garanție a succesului în relaționarea interpersonală şi în consolidarea unei cariere autentice”, transmit reprezentanții Universității.
Vizualizări articol: 2670 | | Notează articolul: Înscrieri la cursurile pentru pregătirea personalului didactic, la USV0.05
|
|
Comentarii
Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.