Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a câştigat, în calitate de coordonator al unui consorţiu european, un proiect în valoare de 954.000 euro în cadrul competiţiei europene RISE (Research and Innovation Staff Exchange) aparţinând Programului Orizont 2020 (Secţiunea Excelenţă în Ştiinţă). Programul Orizont 2020 este cel mai amplu program de Cercetare şi Inovare derulat vreodată de Uniunea Europeană.
Consorţiul este format din: Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (coordonator), Universitatea „Johannes Gutenberg” Germania, Universitatea Valencia Spania, Centrul Naţional de Cercetare Ştiinţifică Toulouse, Franţa, Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni” Iaşi, UkrOrgSyntez Ltd Ucraina, Polivalent-95 SRL Republica Moldova.
Directorul de proiect este conf. univ. dr. Aurelian Rotaru, coordonatorul Laboratorul de materiale avansate NANOMAT din cadrul USV.
Acesta a arătat că proiectul se desfăşoară pe o perioadă de patru ani şi presupune încurajarea deplasărilor tinerilor cercetători, dar şi a celor cu experienţă, din ţările aparţinând Uniunii Europene în statele aflate în afara UE (Ucraina şi Republica Moldova) în vederea efectuării de stagii de cercetare.
„Ceea ce este esenţial este că am reuşit să facem parte dintr-o reţea de elită. Vom sta la aceeaşi masă cu lideri din domeniul în care activăm noi, cel al materialelor multifuncţionale. Dacă ne gândim la Spania, Italia sau Franţa, aceştia sunt printre primi cinci lideri mondiali în domeniul nostru. De asemenea, temele pe care le vom aborda vor fi la cel mai înalt nivel”, a specificat Aurelian Rotaru.
Acesta a mai subliniat că accesarea acestui proiect oferă un alt mare avantaj, cel al susţinerii funcţionării vreme de patru ani al aparatelor achiziţionate, anul trecut, prin proiectul MANSID. MANSID este cel mai mare proiect de cercetare, derulat de instituţie, de peste şapte milioane de euro, ce a constat în achiziţia de echipamente de ultimă generaţie.
Din echipa Universităţii din Suceava pentru acest proiect mai fac parte prof. univ. dr. Mihai Dimian, lector univ. dr. Andrei Diaconu, şef lucr. dr. Marian Rîşca, şef lucr. dr. Petru Bulai, asist. univ. dr. Ionela Rusu.