Marţi, la ora 20.19, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 208E, pe raza comunei Dolhești, un localnic de 24 de ani a surprins și accidentat un bărbat de 62 de ani, din localitate, care se deplasa neechipat corespunzător în calitate de pieton, pe partea dreaptă a carosabilului.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a pietonului, care a fost transportat la spital. La ora 22.30, acesta a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.