Un tânăr din oraşul Siret s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins la volanul unei maşini care avea aplicate numere expirate, de la alt autoturism, conform declaraţiei şoferului plăcuţele fiind găsite într-o ghenă de gunoi. Interesant în acest caz este şi că tânărul a prezentat o autorizaţie provizorie de circulaţie care s-a stabilit că era falsă.
Pe 1 septembrie, în jurul orei 14.45, pe strada Alexandru cel Bun din Siret, un echipaj de poliţie a oprit pentru control un autoturism marca Hyundai Santa Fe, cu numere provizorii de circulaţie. La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 26 de ani, din oraşul Siret. Ceea ce a atras iniţial atenţia poliţiştilor a fost o autorizaţie de circulaţie, valabilă până pe 6 septembrie. Documentul nu avea caracteristicile de identificare normale, astfel că după o analiză atentă s-a constatat că este falsificat. De altfel, tânărul a recunoscut că aceasta este falsă și a confecționat-o personal.
Autoturismul condus de tânăr nu mai avea drept de circulaţie din luna iulie a acestui an.