Un bărbat de 67 de ani, din comuna Izvoarele Sucevei, a decedat după ce s-a izbit într-un copac cu maşina pe care o conducea.
Accidentul a avut loc luni, în jurul orei 10.00, pe DJ 176, pe raza comunei Brodina. În timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate, bărbatul de 67 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un copac situat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului a rezultat decesul conducătorului auto.
La faţa locului s-au deplasat un echipaj SMURD și o ambulanță, personalul medical acordându-i victimei primul ajutor, însă medicul a fost nevoit că constate decesul bărbatului.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul de 67 de ani nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie auto, iar numărul de înmatriculare al autoturismului este expirat din data de 22 iulie 2015.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.