O patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti a oprit pentru control joi, la ora 23.55, pe un drum comunal din localitatea Bosanci, un autoturism, dar când poliţiştii au ajuns la maşină, pe scaunul şoferului era nici o persoană.
În interiorul mașinii, pe scaunul din dreapta faţă se afla o femeie de 40 de ani, din localitate, iar pe bancheta din spate, fiul acesteia și doi copii de 2 și 4 ani.
Din primele cercetări și din audierea femeii polițiștii au stabilit că aceasta a condus autoturismul, deși nu figurează ca fiind posesoare de permis de conducere pentru nici o categorie auto.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.