Parada ”Fustițelor pe bicicletă” în municipiul Suceava se bucură de un interes din ce în ce mai mare din partea sucevencelor, primele participante prezentându-se pentru înscrierea în cursă cu mai mult de jumătate de oră înainte de ora anunțată pentru start, 19.00. Fetițe, domnișoare și doamne de toate vârstele și-au decorat bicicletele cu buchețele de flori și au venit pregătite să demonstreze că mersul pe bicicletă este mijlocul perfect pentru transport urban, mai ales într-un oraș supraagolerat, cum este și Suceava. Traseul paradei este Casa Culturii - str. Ana Ipătescu - Calea Dornelor - bulevardul George Enescu – Catedrală - str. Mărăști – Casa Culturii. Organizatori sunt Clubul ”Suceava pedalează”, în parteneriat cu ”Ia Bucovina”, prin Magda Grădinariu și Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava, în cadrul proiectului NowWeBike, cofinanțat de ISCA Danemarca și Comisia Europeană prin Programul Erasmus +.