Bucovina Rock Castle, festivalul care se va desfășura la Cetatea de Scaun Suceava în intervalul 18 - 20 august a.c., manifestare care a fost promovată marți printr-un concert-prolog organizat în Parcul Central al municipiului - la care au cântat Zicălașii și Mihnea Blidariu (Luna Amară) & Andi Drăgușanul (Toy Machines) - se anunță a fi evenimentul de gen care, pe parcursul celor trei zile de concerte, va înregistra un număr record de participanți.
Trupele care vor evolua în acest an pe scena festivalului sunt Dark Funeral (Suedia), The Mono Jacks, Blazzaj, Emil, Im The Trip, Alternosfera (Republica Moldova), Nava Mamă, Jinjer (Ucraina), Coma, Gray Matters, Vița de Vie, Negură Bunget, Front, Implant Pentru Refuz, Antwerp Gipsy Ska Orkestra (Belgia).
Organizatorii - Consiliul Județean Suceava, Muzeul Bucovinei și Centrul Cultural Bucovina - mizează pe un număr de participanți cel puțin egal cu cel de la ediția din acest an a Festivalului de Artă Medievală „Ștefan cel Mare”, care a adus în Cetatea de Scaun Suceava cca. 12.000 de vizitatori.