Un bătrân de 70 de ani, din satul Corpaci, comuna Zamostea, a murit marţi în timp îşi incendia miriştea.
După declaraţiile rudelor, bărbatul a plecat de dimineaţă să cureţe miriştea prin incendiere, iar după ora 10 nu a mai răspuns la apelurile familiei. Spre seară, în jurul orei 17, rudele au plecat să îl caute şi l-au găsit decedat în mijlocul parcelei arse. Practic, omul a fost surprins de flăcări, care au scăpat de sub control şi s-au propagat la parcelele învecinate (pe o suprafaţă de aproximativ un hectar), l-au înconjurat şi i-au blocat orice cale de ieşire.