Joi, la ora 23.30, pe un drum comunal din comuna Stroiești a fost găsit decedat un localnic de 77 de ani, victima unui posibil accident rutier. Cu ocazia cercetării la locul faptei, polițiștii nu au identificat elemente sau părți de caroserie auto.
Poliţiştii au aflat că în intervalul orar în care a avut loc accidentul prin zonă a trecut o autoutilitară, astfel că au ridicat mijlocul auto în vederea efectuării unor expertize de specialitate.
În continuarea cercetărilor efectuate în cauza privind accidentul rutier, polițiștii au dispus duminică reținerea pentru 24 de ore a conducătorului autoutilitarei implicate în producerea accidentului, un bărbat de 37 de ani, din localitate, dar şi a unui pasager din maşină. Şoferul este acuzat de infracțiunile de „ucidere din culpă” și „părăsirea locului accidentului”, iar pasagerul din autoutilitară, un bărbat de 39 de ani, din comuna Stroiești, este acuzat de „favorizarea făptuitorului”.
Cei doi suspecți au fost încarcerați în arestul IPJ Suceava, urmând ca luni să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, cu propuneri legale de măsuri preventive.