Un grav accident de circulaţie s-a produs duminică dimineaţă, în jurul orei 10.00, pe drumul judeţean 208B care face legătura între Vereşti şi Dumbrăveni. Două microbuze au ajuns în lanul cu porumb după ce s-au ciocnit violent. În urma coliziunii, patru persoane au fost rănite, iar pentru extragerea uneia dintre ele dintre fiarele contorsionate a fost nevoie de intervenţia echipajului de la Descarcerare. Pentru preluarea victimelor, la faţa locului au fost trimise două ambulanţe şi două maşini SMURD. Fiecare dintre acestea a preluat câte un pacient şi l-a transportat la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, unde medicii urmau să le evalueze rănile şi să decidă ce trebuie făcut mai departe.
Din primele date ale anchetei, accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive. Martorii spun că unul dintre mcrobuze a depăşit o maşină mică, iar la scurt timp a lovit celălalt microbuz care circula regulamentar dinspre Dumbrăveni spre Vereşti. Traficul rutier în zonă a fost blocat, iar pentru a nu ocoli prin Salcea sau prin Corocăieşti, şoferii au găsit ad-hoc rute folosite de agricultorii din zonă pentru recoltarea culturilor.