Luni, în jurul orei 15.15, în timp ce conducea un autoturism pe str. Calea Bucovinei din municipiul Câmpulung Moldovenesc, ajungând la intersecția cu str. Nicolae Grigorescu, o femeie de 36 de ani, din localitate, a virat la dreapta, însă, din cauza faptului că este începătoare și a accelerat prea tare, a pătruns pe contrasens, unde a lovit bordura trotuarului și a lovit ușor un localnic de 55 de ani, aflat pe trotuar.
„Cei doi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliţiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.