Secția de poliție Burdujeni a fost sesizată duminică după-amiază de un bărbat de 51 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în cursul zilei, persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă mai multe bunuri.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei care a lăsat ușa neasigurată, întrucât și-a pierdut cheile, în intervalul orar 11.45-12.10, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras aparatură electronică și alte obiecte de uz personal, valoarea prejudiciului fiind de aproximativ 6.000 lei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.