Vineri, în jurul orei 21.20, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în străinătate într-o curbă de pe DJ 209G, în localitatea Ulma, un tânăr de 19 ani, din comuna Muşeniţa, ce nu posedă permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, maşina a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul și colțul garajului unui imobil.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto.
Acesta nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest şi a fost condus la spital, unde a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.