La Aeroportul„Ştefan cel Mare” Suceava s-a desfăşurat vineri un exerciţiu cu forţe şi mijloace cu tema: “Intervenţia Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă <Bucovina> al judeţului Suceava, în cooperare cu forţele de sprijin, pentru limitarea efectelor şi salvarea victimelor multiple rezultate în urma unui accident aviatic pe Aeroportul <Ştefan cel Mare> Suceava”.
Printre scopurile acestui exerciţiu au fost perfecţionarea deprinderilor participanţilor pentru organizarea, conducerea şi executarea intervenţiei operative, verificarea nivelului de organizare a activităţii de apărare împotriva incendiilor şi salvarea persoanelor, a dotărilor proprii şi a nivelului de instruire a personalului de pe locul de muncă la aeroportul din Salcea, precum şi antrenarea comandantului intervenţiei, a şefilor gărzilor de intervenţie, a personalului din dispeceratul comun, în gestionarea situaţiilor create.
Situaţia tactică generală a acestui exerciţiu a fost reprezentată de izbucnirea unui incendiu la trenul de aterizare al unei aeronave, pe timpul manevrei de aterizare pe Aeroportul Suceava, în urma căruia au rezultat victime multiple.
Personalul de pe locul de muncă a anunţat prin apel 112 cele observate. Concomitent cu aceasta, SPSU Aeroport, cu două autospeciale şi un echipaj medical, au încercat limitarea incendiului şi extragerea persoanelor surprinse de incendiu.
La sosirea echipajelor ISU la locul evenimentului, incendiul se manifesta la trenul anterior de aterizare, cu posibilităţi mari de propagare la întreaga aeronavă. Fumul, temperatura şi gazele toxice a împiedicat evacuarea rapida a pasagerilor din aeronavă şi nu au permis accesul servanţilor decât cu aparatele de respirație cu aer comprimat.
Primele echipaje ajunse la locul incidentului au realizat dispozitivele de intervenţie şi au constituit echipele de salvare-evacuare a persoanelor surprinse în aeronavă. Totodată, s-a stabilit zona de evacuare a victimelor şi a bunurilor materiale.
Ulterior, au fost identificate 10 victime care nu au putut fi evacuate până la sosirea serviciilor profesioniste: 3 victime cod verde, 3 victime cod galben şi 4 victime cod roşu.
În vederea extragerii acestora din aeronavă, s-au constituit două echipe de salvare, care au preluat victimele şi le-au predat echipajelor medicale sosite la locul evenimentului. După stabilizarea acestora, victimele au fost transportate la Unitatea de Primire Urgenţe Suceava.
Operaţiunile de intervenţie au continuat până la înlăturarea tuturor efectelor negative create de eveniment, după care forţele de intervenţie s-au retras în vederea restabilirii capacităţii de intervenţie a unităţii pompierilor militari.