Un autoturism BMW cu volan pe partea dreaptă s-a izbit violent în gardurile mai multor case, la Păltinoasa, după ce şoferul ar fi aţipit la volan. Accidentul s-a petrecut duminică dimineaţă, în jurul orei 6.30, pe DN 17, iar în maşină se aflau cinci oameni, care se întorceau de la o nuntă. Printre ei, mirele, la volanul BMW-ului, şi mireasa.
La faţa locului a intervenit un echipaj de Descarcerare al Pompierilor, mireasa fiind încarcerată.
Trei dintre ocupanţii maşinii, inclusiv cei doi miri, au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava. La o primă evaluare, leziunile cele mai grave le avea mireasa, care a suferit cel puţin o fractură. Totuşi, aceasta era conştientă şi nu prezenta risc vital.
Cei doi tineri au avut petrecerea de nuntă la un restaurant din Şcheia, iar dimineaţa s-au pornit spre Gura Humorului, de unde este mireasa.