51 de agenţi de poliţie, încadraţi din sursă externă în urma ultimului concurs organizat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, au depus jurământul de credinţă luni, în cadrul unei ceremonii organizate la sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
La festivitate au participat toţi şefii de poliţii municipale şi orăşeneşti în subordinea cărora îşi vor desfăşura activitatea cei 51 de agenţi de poliţie. În perioada 25 iulie – 21 octombrie, agenţii de poliţie vor participa la cursul de iniţiere în carieră ce se va desfăşura la instituţiile de învăţământ ale Poliţiei Române. După finalizarea cursului de iniţiere în carieră, poliţiştii vor putea să-şi exercite atribuţiile de serviciu, sub îndrumarea unui tutore profesional, urmând apoi să-şi ocupe posturile câştigate în urma concursului.
Poliţiştii nou încadraţi au depus jurământul de credinţă în faţa şefului unităţii şi în prezenţa celorlalţi invitaţi, apoi fiecare din cei 51 de agenţi de poliţie a primit documentul cu jurământul depus.
Apoi, cei 51 de poliţişti, au ascultat mesajul şefului Poliţiei Române, chestorul Bogdan Despescu, citit de către adjunctul şefului IPJ, comisarul şef Aicoboae Dorel.