Reprezentanţii primăriilor din judeţ sau persoane anonime au sesizat, în lunile mai şi iunie, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava cu privire la aproape 90 de cazuri de urgenţă, în care copiii erau neglijaţi, abandonaţi, abuzaţi de cei care ar fi trebuit să îi protejeze şi să îi îngrijească. În luna mai au fost înregistrate 39 de cazuri de urgență, dintre care şase cazuri au fost sesizate de primării, două cazuri au fost sesizări primite telefonic de la persoane anonime (vecini, rude etc.), celelalte fiind în atenţia serviciilor sociale sucevene.
Pentru trei minori s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistenți maternali (un bebeluş de o lună, un copil în vârstă de 10 luni și un altul în vârstă de 2 ani), iar pentru un copil în vârstă de un an și zece luni s-a instituit măsura de plasament la Centrul Maternal Suceava, împreună cu mama. În luna iunie au fost înregistrate 50 de cazuri de urgență. Două cazuri au fost sesizate de primării, iar două cazuri au fost sesizări anonime. Pentru şase copii s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgență la asistenți maternali (un copil în vârstă de un an și 10 luni, altul de 3 ani și două luni, altul de 5 ani și 8 luni, un copil în vârstă de 3 ani și două luni, altul de un an și 6 luni și un bebeluş de o lună), iar pentru un copil în vârstă de 16 ani și 10 luni s-a instituit măsura de plasament la Servicii Multifuncționale pentru Copilul aflat în Dificultate Fălticeni.
Reprezentanţii DGASPC Suceava ne-au spus că, de la începutul acestei luni, instituţia a înregistrat opt sesizări cu privire la cazuri de urgență în care sunt implicaţi minori.