Mai mulţi silvicultori suceveni, împreună cu angajaţi ai Primăriei Suceava şi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava au participat vineri, 8 iulie, la o acţiune de igienizare în Parcul Şipote. Acţiunea de igienizare în cel mai mare spaţiu verde din municipiul Suceava, Parcul Şipote, aflat la doar câţiva paşi de centrul oraşului, a început în jurul orei 9:00. Timp de câteva ore, împărţiţi în mai multe echipe, 25 de salariaţi ai Ocolului Silvic Pătrăuţi şi circa 30 de voluntari, 15 salariaţi de la Domeniul Public Suceava (Primăria Suceava), 32 de muncitori de la Diasil – Florconstruct şi şapte subofiţeri ISU Suceava au făcut curat în Parcul Şipote. De această dată, nu au fost găsite foarte multe PET-uri, ambalaje, sticle sparte, resturile vegetale fiind cele care le-au dat bătăi de cap muncitorilor.
Din ce ne-au spus organizatorii, s-au adunat peste 100 de metri cubi de resturi vegetale şi gunoaie din Parcul Şipote.