„Zicălaşii”, recuperatorii memoriei muzicale din arealul bucovinean, muzicienii Ionuţ Chitic, Narcis Rotaru, Petru Oloieru şi Răzvan Mitoceanu, „feciorii mei” cum îi numeşte scriitorul Ion Drăguşanul (care i-a năşit şi i-a scos la rampă, sub umbrela Centrului Cultural Bucovina, cu cel mai fabulos proiect de recuperare a muzicii vechi din Ţara Fagilor), au susţinut joi un concert cu ecouri valahe în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava. „Zicălaşii”, care au interpretat 15 cântece vechi din cele cca. 60 pe care ni le-a lăsat ca tezaur Ion Andrei Wachmann, au asigurat astfel secţiunea muzicală a evenimentului de lansare a celui de-al doilea volum al cărţii cu titlul „Luminile pleiadei”, cu care s-a prezentat în faţa publicului cititor octogenarul Gheorghe Scântei. O colecţie de memorie muzicală, care s-a însoţit armonios cu o colecţie de înţelepciune.