Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava s-a desfăşurat miercuri, 15 iunie, un spectacol grandios, Bucovina Dance Show, la care au participat sute de copii de toate vârstele pasionaţi de dans. Publicul a putut urmări evoluţia copiilor şi tinerilor are urmează cursuri de balet, dans sportiv, dans modern, studio dance, street dance, break dance, dans contemporan, tribal fusion-belly dance, iniţiere în dans, salsa şi zumba la Bucovina Dance Studio. Evenimentul de pe 15 iunie a fost organizat de Bucovina Dance Studio, cea mai complexă şcoală de dans din Suceava, care şi-a deschis porţile acum trei ani.
Spectatorii au aplaudat şi au apreciat efortul celor mici de a prezenta dansuri elaborate, pentru care micii artişti au pregătit şi costume adecvate. Cei 15 instructori/antrenori de la Bucovina Dance Studio, oameni energici, dinamici, pasionaţi de dans şi îndrăgostiţi de munca pe care o fac la cursurile de grup sau în particular, cu fiecare dansator, atât cu copiii, cât şi cu adulţii, au prezentat programe pe placul publicului.