Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
marţi, 14 iun 2016 - Anul XXI, nr. 138 (6251)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9766 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7317 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Maşini lăsate descuiate, pradă uşoară pentru hoţi

Marţi, 14 Iunie 2016 (11:05:56)

Poliția municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată  luni, la ora 6.30, de un localnic de 60 de ani, despre faptul că, în noaptea precedentă, persoane necunoscute i-au sustras autoturismul parcat în vecinătatea blocului în care locuieşte.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de defecțiunea sistemului de închidere a portierelor autoturismului, în noaptea de respectivă, persoane necunoscute au sustras autoturismul, valoarea prejudiciului fiind de circa 3.000 lei. Proprietarul lăsase în interior şi mai multe documente.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.

În aceeaşi zi, la ora 11.30, Poliţia municipiului Suceava a fost sesizată de un bărbat de 46 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu, despre faptul că, în cursul zilei, în intervalul orar 10.30-11.00, persoane necunoscute i-au sustras din autoturism un portofel cu bani şi acte.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de neglijența victimei care a lăsat autoturismul neasigurat pe o stradă din municipiul Suceava, în apropierea punctului de lucru al unei firme, persoane necunoscute i-au sustras dintr-o borsetă lăsată la vedere un portofel, după care din interior au luat o sumă de bani, celelalte bunuri fiind abandonate pe trotuarul de lângă mașină.

Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.         

Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:

-         nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;

-         nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori;

-         în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor;

-         când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră  şi asiguraţi portierele; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;

-         nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;

-         dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;

-         încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri;

-         nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii;

-         nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte; obiceiul de a încuia în torpedou banii, atrage de obicei atenţia;

-         cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Maşini lăsate descuiate, pradă uşoară pentru hoţi.
 Vizualizări articol: 2501 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Maşini lăsate descuiate, pradă uşoară pentru hoţi0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Alte titluri din Ultima ora local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei