La Biblioteca Bucovinei„I. G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, are loc vineri, 10 iunie, de la ora 10:00, consfătuirea anuală a bibliotecarilor din bibliotecile publice din judeţul Suceava, cu tema: „Implicare şi dăruire, voluntariatul în Bibliotecile publice”. Cuvântul de deschidere îl va avea Gheorghe Gabriel Cărăbuş, managerul Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”, după care vor urma mai multe prezentări: „Al treilea spaţiu al cetăţeniei active”, Lăcrămioara Cocuz, şef serviciu relaţii cu publicul la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”; „Rotaract - proiecte de voluntariat”, Roxana Bejenaru, de la Rotaract Bucovina Suceava; „Vocea studentului voluntar în comunitate”, Ana-Maria Stan, studentă la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava; „Un an de EduCab la Suceava”, Elena Lica, bibliotecar metodist la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”; „Voluntar la Fundaţia FARA”, Iuliana Sgîian, bibliotecar la Biblioteca Comunală Preuteşti; „Bibliovacanţa şi voluntarii ei”, Cecilia Rîpan, bibliotecar la Biblioteca Comunală Todireşti.