Sfârșitul de săptămână aduce la Iulius Mall Suceava un eveniment dedicat copiilor și părinților, dar și publicului amator de frumos. Timp de două zile, cei prezenți în Iulius Mall vor fi încântați cu un program artistic susținut de cei mai talentați preșcolari, în cadrul Festivalului/concurs național „Voinicelul”.
Vineri și sâmbătă, 10 și 11 iunie, Iulius Mall Suceava găzduiește etapa județeană a celei de-a XIV-a ediții a Festivalului-concurs național de interpretare artistică pentru preșcolari „Voinicelul”. În cele două zile, aproximativ 1.800 de copii de la grădinițele din județ vor urca pe scena din zona Food Court, din dorința de a impresiona juriul și publicul cu momentele susținute de ei.
Spectacolul se va desfășura în intervalul orar 8.30-16.30, clienții Iulius Mall având prilejul de a combina sesiunile de shopping cu peste 300 de numere de interpretare artistică. Micile vedete vor concura la secțiunile: solişti vocali, grupuri vocale, dans tematic, dans de caracter, fantezie coregrafică, recitare și monolog. Cei mai talentați dintre participanți vor fi premiați și se vor califica în etapa națională a concursului.
Festivalul-concurs național „Voinicelul” este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în colaborare cu Iulius Mall Suceava, scopul evenimentului fiind încurajarea și promovarea copiilor cu potențial artistic, încă de la vârsta preșcolară.