Specialişti din România, Franţa, Irlanda, Spania şi Marea Britanie se întâlnesc, în perioada 6-10 iunie, la Vama, în cadrul Proiectului „Netplants”, implementat de Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina, împreună cu parteneri din Franţa, Irlanda, Spania şi Ucraina. Este vorba de un proiect de cooperare internaţională, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus Plus. Proiectul „Netplants” urmăreşte reconectarea oamenilor cu natura, încurajând cultivarea propriilor legume, fructe şi plante medicinale în scopul îmbunătăţirii vieţii sociale şi personale.
În cadrul acestui proiect se urmăreşte elaborarea a patru ghiduri de bune practici în domeniile: grădinărit pe spaţii reduse, gătit după reţete simple, cunoaşterea plantelor sălbatice comestibile, artă şi frumuseţe din plante; realizarea a două filmuleţe de scurt-metraj cu reţete pentru fiecare domeniu vizat; desfăşurarea a şase schimburi de experienţă între specialiştii celor cinci ţări şi crearea unei platforme online de colaborare între specialiştii din domeniile menţionate.
În perioada 6-10 iunie, Institutul pentru Parteneriat Social Bucovina Suceava găzduieşte, la Vama, al patrulea schimb de experienţă în cadrul proiectului, unde vor participa 24 de reprezentanţi şi specialişti ai partenerilor:Afidel (Saint Gaudens, Franţa), Les Anges Gardns (Calais, Franţa), Fundacion El Tramvia (Zaragoza, Spania), Superact HQ (Wellington, Marea Britanie) şi Kerry One World Centre (Tralee, Irlanda). Mai multe detalii despre proiect puteţi găsi online, pe Facebook - https://www.facebook.com/Netplants, pe site-ul proiectului - www.netplants.eu, dar şi direct de la sediul Institutului Bucovina, str. Oituz, nr. 30, tel.: 0752 323 881, persoană de contact Petru Vasile Gafiuc, coordonator proiect.