Poliţiştii din Broșteni au prins în flagrant în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.20, două persoane ce sustrăgeau motorină dintr-un autocamion.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în timp ce se întorcea la domiciliu, un bărbat de 39 de ani, din localitate, a văzut în spatele tirului proprietate, parcat la intersecția DN 17B cu DJ 177A, un autoturism cu portierele întredeschise, iar în portbagaj două canistre din plastic.
În urma activităților întreprinse de polițiști, autorii furtului au fost identificați ca fiind doi tineri de 18 și 19 ani, ambii din comuna Crucea, care au sustras 40 litri de motorină, în valoare de circa 200 lei.
Autoturismul suspect a fost indisponibilizat pentru cercetări la sediul de poliție.
„Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat și stabilirea întregii activități infracționale a celor doi suspecți”, se precizează în comunicatul poliţiei.