Mai mult de 400 de alegători au votat în municipiul Suceava pe listele electorale suplimentare, până la ora 13.45. Dintre cei 18.672 de electori care s-au prezentat la urne, 414 au votat pe listele suplimentare, adică un procent de 2,2%.
Reamintim că la alegerile locale se poate vota doar în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială în care alegatorul îşi are domiciliul şi numai la secţia de votare la care este arondată strada sau localitatea de domiciliu.
În situaţia în care anumiţi alegatori cu drept de vot au fost omişi din lista electorală permanentă a unei secţii de votare, dar fac dovada că domiciliază în raza secţiei respective, ei pot vota şi sunt înscrişi în lista electorală suplimentară întocmită de preşedintele biroului electoral al secţiei.
Totodată, cetăţenii care şi-au stabilit reşedinţa într-o altă localitate cu cel puţin trei luni înaintea datei alegerilor pot vota în unitatea administrativ-teritorială respectivă.