Candidatul PMP aflat pe primul loc pe lista acestui partid pentru Consiliul Județean Suceava, primarul comunei Pojorâta, Ioan Bogdan Codreanu, a declarat la ieșirea de la urne că „am votat pentru comunitatea mea, precum și pentru întreaga Bucovină". Ioan Bogdan Codreanu, care candidează atât pentru președinția CJ Suceava, cât și pentru al treilea mandat de primar al comunei Pojorâta, a declarat că votul său a fost dat pentru oameni competenți care au cele mai bune soluții pentru județul Suceava, soluții pe care le pot duce la îndeplinire, „pentru că au în spate echipe puternice".
„Cred cu tărie că fiecare vot al nostru este important, la fel cum cred că trebuie să fim deschiși la nou şi să alegem ce este mai bun pentru noi și pentru familiile noastre", a încheiat Ioan Bogdan Codreanu.