La începutul acestei luni s-a inaugurat Centrul de vizitare al Parcului Naţional Călimani într-un nou format, mult mai atractiv, cuprinzând o expoziţie cu caracter educativ despre valorile din Parcul Naţional Călimani în interiorul centrului şi o incursiune prin peisajul şi cultura locală în curtea acestuia, un magazin cu produse meşteşugite de localnici şi o potecă tematică special amenajată pentru o incursiune de o oră în lumea nevăzută a tinovului Șaru Dornei. Centrul de vizitare prin noua lui abordare şi înfăţişare, după cum au spus reprezentanţii lui, devine una dintre atracţiile centrale ale destinaţiei pentru ecoturism Țara Dornelor. Acesta este gândit pentru a creşte atractivitatea destinaţiei şi capacitatea Parcului de a comunica vizitatorilor valorile sale naturale şi culturale într-un mod plăcut şi interesant.
Directorul Parcului Naţional Călimani, Basarab Bîrlădeanu, speră ca turiştii care vizitează centrul „să înţeleagă mai multe despre valorile pe care le păstrăm în Parc. Totodată, ne dorim ca localnicii să găsească în Centrul de vizitare un loc pentru întâlniri şi evenimente culturale. Centrul nu este numai al administraţiei parcului, ci şi al localnicilor.”
Iniţiativa reformării Centrului de vizitare al Parcului Naţional Călimani se încadrează în eforturile din ultimii ani ale Asociaţiei de Ecoturism din România (AER) de a dezvolta o reţea de zece destinaţii de ecoturism, Țara Dornelor fiind una dintre ele. Noua haină a centrului şi activităţile conexe sunt pregătite de Administraţia Parcului Naţional Călimani în parteneriat cu Asociaţia de Ecoturism din România, cu susţinere financiară din partea Fundaţiei Federale Germane de Mediu (DBU), Fundaţiei pentru Parteneriat şi MOL România.
( 3 iun 2016, 12:40:29