Postul de poliţie Ilişeşti a fost sesizat miercuri, la ora 13.45, de un localnic de 72 de ani, despre faptul că, în perioada 25-31 mai, o vecină i-a sustras din locuință o sumă de bani.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, luni, în timp ce bătrânul se afla în grădina locuinței și desfășura activități agricole, vecina, o femeie de 54 de ani, profitând de neglijența proprietarului care nu a asigurat ușile locuinței, a pătruns în interior și a sustras 6.000 lei și 200 euro.
Autoarea a recunoscut că a furat din locuința vecinului ei 4.200 lei și 200 euro, restituind cei 200 euro și 2.000 lei, urmând ca restul de bani să fie achitați părții vătămate, deoarece femeia i-a cheltuit între timp.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate pentru recuperarea prejudiciului”, se precizează în comunicatul poliţiei.