Biroul Electoral Municipal Suceava a hotărât, miercuri, ca Primăria Suceava să ia toate măsurile necesare pentru a dezlipi şi înlătura afişele electorale ale PSD amplasate în alte locuri decât cele prevăzute de lege. De asemenea, conform minutei încheiate miercuri, Partidului Social Democrat i s-a interzis să mai afişeze materiale electorale în alte locuri decât pe panourile amplasate în acest scop de administraţia locală. Totodată, BEM a sesizat Poliţia Municipiului Suceava pentru a sancţiona contravenţional PSD, potrivit legii.
Decizia Biroului Electoral Municipal a fost luată în urma admiterii unei contestaţii formulate de Partidul Ecologist Român şi constatarea încălcării legislaţiei referitoare la desfăşurarea campaniei electorale de către PSD.
PSD are drept de contestaţie a deciziei de miercuri a BEM în termen de 48 de ore de la data afişării.