Aproximativ 8.000 de angajaţi din sistemul de învăţământ s-au strâns miercuri în faţa Palatului Victoria pentru a protesta faţă de grila de salarizare propusa de Guvern.Angajaţi din educaţie din toată ţara au mers pentru miting la Bucureşti, judeţul Suceava fiind reprezentat de aproape 200 de oameni ai şcolii.
Lista de revendicări a acestora a cuprins respectarea Legii Educației Naționale, în sensul alocării a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație.
Acest fapt ar conduce la creșterea costului standard per preșcolar/elev, creșterea burselor elevilor și studenților, decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, precum și decontarea navetei personalului didactic, dotarea corespunzătoare a unităților și instituțiilor de învățământ şi asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din învățământ.
Marşul sindicaliştilor din educaţie s-a încheiat după ce o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, cărora le-au transmis nemulţumirile lor.