O tânără de 26 de ani, din comuna Vama, a sesizat duminică, la ora 15.30, Poliţia municipiului Suceava despre faptul că persoane necunoscute i-au distrus un geam al autoturismului și i-au sustras o poșetă cu bunuri.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, în cursul zilei, în intervalul orar 14.30-15.18, profitând de faptul că victima a lăsat la vedere în autoturismul parcat în fața unui bloc din municipiul Suceava o poșetă, persoane necunoscute au spart geamul unei portiere și din interior au sustras poșeta cu documente, prejudiciul fiind de aproximativ 500 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
„Pentru reducerea riscului de victimizare, polițiștii suceveni recomandă deținătorilor de autoturisme:
Nu lăsaţi în autoturism, la vedere, aparate GPS, telefoane mobile, genţi sau alte bunuri de valoare. Fiind vizibile, acestea sunt „tentante”, chiar şi ziua, reprezentând o provocare pentru toate categoriile de hoţi.
Pe timpul nopţii încercaţi să parcaţi autoturismul în locuri iluminate sau pe artere principale.
Nu lăsaţi autoturismul deschis, chiar dacă îl părăsiţi doar pentru câteva momente!
Hoţii pot profita de fiecare clipă de neglijenţă în ceea ce priveşte siguranţa autoturismului dumneavoastră. Mai mult interes în protecţia bunurilor personale vă scuteşte de neplăceri”, se precizează în comunicatul poliţiei.