Un tânăr şi două femei au ajuns la Spitalul Judeţean Suceava după ce autoturismul BMW cu care se deplasau a fost proiectat într-un stâlp electric, pe DJ 208A, în Ipoteşti. Autoturismul BMW se afla într-o depăşire şi a fost acroşat de un VW Golf.
Din primele cercetări ale poliţiei rezultă că Marius G., un tânăr în vârstă de 27 de ani, din comuna Bosanci, aflat la volanul VW-ului Golf, pe direcţia dinspre Bosanci spre Suceava, a virat la stânga, spre strada Sălişte din Ipoteşti, moment în care s-a lovit de BMW-ul condus de Cristian L., de 23 de ani, din municipiul Suceava, care venea din spate şi era deja în depăşire.
În urma impactului autoturismul BMW a fost proiectat într-un stâlp de electricitate. Autoturismul VW a părăsit şi el carosabilul, ajungând în şanţ.
Echipajele Detaşamentului de pompieri Suceava deplasate la faţa locului au găsit cinci persoane, din care trei au fost transportate la spital. Este vorba de şoferul BMW-ului şi de două pasagere din maşina sa.