Cea de-a XXI-a ediţie a Festivalului Naţional de Literatură „Rezonanţe Udeştene”a debutat vineri în Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava.
La deschiderea oficială a festivalului-concurs, care cuprinde trei secţiuni, poezie, proză scurtă şi reportaj literar, poeta Carmen Veronica Steiciuc, preşedinta Societăţii Scriitorilor Bucovineni şi managerul Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava, care a citit un poem de Magda Isanos, a subliniat faptul că anul acesta manifestarea se află sub semnul centenarului naşterii poetei al cărei nume se circumscrie genericului acestui festival, alături de cele ale scriitorilor udeşteni Eusebiu Camilar, Constantin Ştefuriuc şi Mircea Motrici.
Totodată, ea a accentuat faptul că cea de-a XXI-a ediţie marchează o premieră, şi anume intrarea Teatrului Municipal „Matei Vişniec” Suceava în rândul organizatorilor şi colaboratorilor festivalului, alături de Consiliul Judeţean Suceava, Centrul Cultural Bucovina - Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, Uniunea Scriitorilor din România (USR), Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Crai Nou Suceava,Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, Librăria „Cărtureşti” Suceava, Asociaţia Culturală „Mircea Motrici”, Primăria comunei Udeşti, Centrul Cultural „Unirea sub Oadeci” Udeşti şi Biblioteca Comunală „Constantin Ştefuriuc”.