Într-o maşină implicată într-o tamponare, polițiștii au găsit 3.970 de pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, fără banderole fiscale, pentru care, conducătorul auto nu a putut prezenta documente legale de provenienţă. Incidentul s-a petrecut joi, iar poliţiştii făceau cercetări în cazul unei tamponări de pe DN 2, pe raza comunei Vadu Moldovei, în care a fost implicat autoturismul aparținând unei societăți comerciale din municipiul București, condus de un bărbat de 49 de ani, din județul Olt.
Cu ocazia audierilor, conducătorul auto a declarat că nu cunoaşte provenienţa ţigărilor, el fiind plătit doar pentru a conduce autoturismul de la Suceava până în municipiul Bucureşti.
Țigările în valoare de circa 39.700 lei au fost confiscate, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul de poliție.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliţiei.