În perioada18 – 20 maia avut loc a VIII-a ediţie a „Zilelor Educaţiei Mecatronice” la Facultatea de Mecanică,de la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi, manifestare cunoscută şi sub numele de Olimpiada de Mecatronică.
Echipa Facultăţii de Inginerie Mecanică, Mecatronică şi Management din cadrul Universităţii „Ștefan cel Mare” Suceava a participat la acest eveniment cu un grup format din 10 studenţi. La secţiunea„Sisteme mecatronice”(echipamente cu automate programabile) studenţii USV au obţinut cel mai bun rezultat, clasându-se pe primul loc pe ţară. Echipa a fost constituită din studenţii: Claudiu – Marian Picus, Ioan Titiene, Daniel Moroşan.
La secţiunea „Realizări tehnice studenţeştiîn domeniul mecatronicii”, echipa formată din studenţii USV Dan Sîrbu şi Daniel Paviliuc a ocupat locul al doilea, după evaluarea celor 19 proiecte prezentate de participanţi din mai multe centre universitare.
Proiectul studenţilor USV, intitulat „Robot mobil cu braţ”, a fost realizat sub coordonarea prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu. Echipa formată din studenţii Ionuţ Butacu şi Ioan Miron a obţinut menţiune pentru proiectul intitulat „Imprimanta 3D”, coordonat de prof. univ. dr. ing. Mihai Ioan. La concursul„Roboţi mobili”, care a fost alcătuit din două probe, de viteză şi obstacole, studenţii USV Daniel Iacob–Hlihor şi Pavel – Daniel Tumurug au obţinut menţiune, după un parcurs extrem de palpitant cu roboţi mobili ingenioşi.
Echipa de studenţi ai Universităţii „Ștefan cel Mare” din Suceava a fost coordonată de cadre didactice ale FIMMM: prof. univ. dr. ing. Romeo Ionescu, prof. univ. dr. ing. Mihai Ioan, şef de lucrări dr. ing. Cornel Suciu şi şef de lucrări dr. ing. Ionuţ Romînu.
Sponsorii evenimentului - firmele Festo SRL România, Delphi şi Continental - au asigurat jurizarea concursului alături de reprezentaţi ai universităţilor participante şi au oferit premii câştigătorilor.