Un autoturism în care se aflau trei tineri s-a răsturnat, marţi dimineaţă, pe drumul judeţean din Mănăstirea Humorului, şoferul, în vârstă de 19 ani, rămânând încarcerat. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 8.00, iar la faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul Gura Humorului, cu ambulanţă SMURD şi echipaj de Descarcerare.
Dacă cei doi pasageri au ieşit pe propriile picioare din maşină, înainte de sosirea echipajului, şoferul a fost găsit în stare de inconştienţă, încarcerat. Tânărul în vârstă de 19 ani a fost extras din maşină şi dus la Spitalul orăşenesc Gura Humorului.